In timp ce imi transpuneam gandurile in format electronic, am observat un lucru interesant. Foarte interesant. Propozitiile scurte dau impresia de text ordonat. Desi structura e haotica. Uitati copii cum ordinea si haosul traiau. In armonie. Impreuna. Pleonasm? Posibil. Hihi. Inca o chestie. Textul pierde ceva. Ceva din continuitate lui. Mesajul se fragmenteaza. Dar are farmec. Farmecul lui. Unul aparte. Te prinde. Si nu iti mai da drumul. Pana cand realizezi un lucru. Un lucru extrem de important. Atat de important incat te trezesti. La realitate. Brusc. De fapt tot eviti ceva. Si te invarti in jurul cozii. Repede. Repede. Repede. Cam ca la olimpiade. NU! Nu. Ca la 500m garduri. Alergi. Si alergi. ALEARGA! Nu cumva sa mai afle cineva. Sa afle adevarul. Adevarul e crud. Adevarul te deprima. Adevarul te motiveaza. Atat de tare incat continui maratonul. Ritmul devine alert. Obosesti. “Nu capitula!”. Iti rasuna in minte. “Nu te lasa doborat”. Obstacole sunt peste tot. Peste peste tot. Ideea e sa nu cedezi. Sa nu pierzi vointa. Continua sa alergi. Fara sa stii unde e linia de sosire. Continua. Chiar de nu stii unde duce.

Chiar de stii ca in seara asta nu ai nici un subiect.

Eh, ia ziceti acum, am reusit sa va fentez pentru cateva clipe? V-am tinut mintea treaza fara vreo tema anume? Oricum, m-ati prins. Si n-am idee despre ce sa mai scriu in continoare. Imi ramane doar sa va urez o seara buna tuturor.