Lectia de azi: oamenii sunt necrutatori.

Indiferent de maturitatea sau imaturitatea de care dai dovada, oamenii sunt necrutatori. Poate pentru ca unii se cred superiori, sau pur si simplu pentru ca ,,asa trebuie sa se intample”. De cate ori n-ai vrut sa ai o a doua sansa? Ei bine, de cele mai multe ori aceasta a doua oportunitate nu mai apare. Niciodata. Nici in vise, nici in rugaciuni, nici in Realitate. Pentru ca Realitatea e cruda. Pentru ca iti mananca carnea neuronilor.

De cate ori n-ai vrut sa fii mai bun si in cele din urma nici unul dintre eforturile tale de promovare a sinelui nu s-au concretizat? Oamenii pe care ii cunosti au ajuns sa nu-ti fie de nici un folos, pentru ca esti singura identitate pusa fata in fata cu exprimentul organizatoric al propriei vieti. De cate ori nu te-ai simtit inutil?

Eu una mi-as fi dorit sa fiu mai buna. Sa excelez. Sa stiu ca pot, si sa pot. Sa fac . Orice. Sa nu-mi mai fie frica de ce spun ceilalti, de ceea ce gandesc cei mai importanti sau oamenii obisnuiti. As vrea sa fiu capabila sa-mi ascult sfaturile. Sa nu ma mai trezesc dimineata, cu gandul ca vreau sa ma sune. Oricine. De dimineata.

Oamenii sunt necrutatori in aprecieri. In definite ale personalitatii, in zambete, in note, in aprecieri calitative. Oamenii sunt necrutatori in ajutorul pe care ti-l dau, in gandurile pe care le transmit.