Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa intampinam acest obstacol in drumul nostru unit si nesfarsit prin viata.
Totul a inceput din vina mea...am avut o perioada in care m-am inchis complet in mine si m-am retras fata de ceilalti. Erau zile in care nu zambeam deloc, in care nu reuseam sa rostesc nici macar un cuvant. La telefon am incetat sa mai raspund...nici colegilor nu le raspundeam, nici parintilor mei, care au fost plecati. Regret ca nu ti-am raspuns la ultimele scrisori si ca te-am facut sa te ingrijorezi atat de mult. Ciudat felul in care te poate schimba timpul. Pe mine m-a schimbat in numai doua saptamani. In aceste doua saptamani nu am mai simtit ca traiesc; sufletul imi cerea disperat ajutor; lacrimile, in ploaia lor, nu reuseau sa stinga dorul de tine. Nu mai stiam sa zambesc...
Pe strada nu m-am uitat la tine deoarece credeam ca te-ai suparat pe mine... Atunci cand m-ai vazut plangand, aveam nevoie de tine mai mult ca oricand, dar nu am stiut cum sa iti arat asta. Regret nespus de mult.
Te iubesc... Cand sunt cu tine, totul pare atat de usor. Vreau sa imi ratacesc din nou mana prin parul tau des si sa ne atingem usor obrajii; sa evadam din aceasta lume si sa ne trezim plutind printre nori, iar aerul tare sa ne roseasca fetele zambitoare de copii nevinovati. Iubitul meu, trupul tau reprezinta locul in care salasluieste sufletul meu. Cuvintele tale au fost ca trandafirii a caror mireasma inveseleste sufletul.
Trebuie sa ne intalnim neaparat. Iti mai aduci aminte unde ne-am vazut prima oara? Falnicul castan din parc... Peste trei zile, dupa apusul soarelui, ne vom regasi acolo.
Cu drag,
a ta prietena
P.S. Mereu vom fi nemuritori, pentru ca iubirea noastra nu are limite."
